Despre iubire, fidelitate şi alte mistere

1

 

Adulmec perna şi aşternuturile lui ca şi cum aş fi băgat nasul în sticluţa cu parfumul meu preferat. Ba nu, e mai intens de atât fiindcă e al lui, iar de mirosul meu m-am săturat. Aşa cum m-am săturat de toate celelalte mirosuri străine, pe care le-am vânat din plictiseală, din răzbunare, din slăbiciune, din durere ori din dorinţă amară.

El miroase a viaţă proaspătă şi a promisiuni integre. De fiecare dată când intru în camera lui mică şi atent dezordondată îmi reafirm că alegerea făcută în urmă cu patru luni şi trei zile poate primi lejer Premiul Nobel.

Nu e chiar uşor să fii convinsă că din 3 miliarde de bărbaţi de pe faţa pământului, l-ai ales pe cel potrivit. Cum naiba îţi dai seama că e fix bucăţica de puzzle care-ţi umple golul acela de femeie independentă? Şi golul e mic fiindcă ai învăţat să construieşti singură, să-ţi imaginezi anii petrecând solitară pe străduţe înguste, să îmbătrâneşti cu unghiile perfect roşii, cu paharul de vin pe post de companie, cu o pisică pufoasă cu rol de ambasador al iubirii, cu o pătură roz pal în loc de braţe, cu plaje fine şi oameni mereu noi. Era mic golul meu, dar era gaura neagră care-mi strica planurile, furându-mi toată energia bună şi ducându-mă în adâncuri.

Cât să te bucuri singură de viaţă şi cât să petreci? Câte zile să se scurgă până vei fi gata să simţi că e momentul să fii completă? Şi câte amoruri ratate mai eşti dispusă să cheltuieşti?

Când apare bărbatul potrivit pentru tine, indiferent de rezistenţa la care te îndeamnă vocile din capul tău de femeie independentă, devii fragilă. Devii iubibilă, adorabilă, pupabilă. Devii femeie. Şi când asta se întâmplă, toate planurile anterioare se distanţează până când nu le mai simţi ca fiind ale tale. Le vezi blurate, ceaţa din jurul lor creşte direct proporţional cu iubirea pentru el şi foarte repede le dai uitării. Nu suferi de vreo boală, căci iubirea nu e boală, ci doar îţi reconfigurezi traseul.

2

Îl simt pe acest bărbat al meu în fiecare moment al zilei, al nopţii, al anotimpurilor, al anilor, al vieţii.  Nu e ca un drog, ci e ca apa. Nu-mi opreşte respiraţia, ci îmi umple plămânii cu aer proaspăt. Nu mă sufocă, ci mă ajută să cresc. Am citit prea multe texte despre iubiri toxice traduse sub formă de pasiune nestăvilită, care nu au nicio legătură cu iubirea în forma pe care o înţeleg eu.

Iubirea asta mă vindecă de mine şi de toate. Şi să dea naiba să se întâmple ceva cu ea că sunt în stare să fac crimă de om. Păi credeaţi că e totul lin şi uşor? Fiecare zi e un nou început, iar pentru iubire trebuie să lupţi. La fel cum pasiunea se evaporă dacă stai ca vaca pe canapea toată ziua şi nu faci ceva să arăţi bine. Bărbaţii sunt sensibili când vine vorba de vizual, iar dacă curbele tale nu se apropie de cele visate de el, te-ai lins pe bot. S-au dus vremurile în care era suficient să fii femeie de casă, uşor inteligentă şi crăcănată de fiecare dată când se dorea. Acum, în caz că nu ai observant, pe stradă umblă bombe cu ceas: fete tinere, bune rău, care ar putea să-ţi sufle bărbatul de sub nas fără niciun efort. Şi bărbaţii sunt şi ei oameni, cu slăbiciuni. Nu arunc cu piatra în ei fiindcă nu e drept. Dar e drept să mă îngrijesc, să am grijă ce mănânc, să merg la sală, să mă îmbrac mişto şi să-mi mobilez creierul. Adică să fac tot ce ţine de mine, iar dacă totuşi alege să-şi parcheze pula în altă parte, să fiu împăcată cu mine însămi.

V-am dus de la iubire la sex fiindcă ele chiar eu legătură. Nu poţi ţine iubirea doar cu gesturi frumoase, cu un respect declarat, dar netrăit, cu simpatie şi afecţiune. Iubirea se ţine cu fidelitate. În momentul în care unul sparge înţelegerea, apar fisurile, pe care nimeni niciodată n-a reuşit să le refacă pe deplin. Poate eşti femeia care a iertat trădarea… Să ştii că bărbaţii nu iartă femeile care iartă. Ţi-ai pierdut respectul în ochii lui. Ar fi trebuit să-i pui bagajele în stradă ori să pleci de îndată ce ai fost sigură că nu mai sunteţi doar voi doi. Prea mult alimentăm ideea că nu există fidelitate pentru ca, adăpostite la această maximă, să ne trăim trădările cu mai puţină suferinţă.

Uită de Ce nu ştiu, nu mă doare. Dacă ai ochii deschişi, vei şti. Iar dacă nu vrei să ştii, vei închide ochii, iar odată cu acest gest, vei deveni uşor absentă. Te încurajez să ai curajul să crezi în fidelitate! Nu e o utopie, nu e rezervată doar cuplurilor formate din oameni graşi ori urâţi ori cu dizabilităţi. Fidelitatea există! Nu te mai preface că nu e aşa, doar pentru că nu ai parte de ea!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>