Ce să faci ca să nu te influențeze tragedia tinerilor din Club Colectiv

tragedie

 

M-am trezit dimineață la 8 fix, cu razele soarelui blând de octombrie, inserate jucăuș printre perdelele trase, cu freamătul frunzelor multicolore și cu aerul proaspăt al frumosului anotimp pe care îl traversăm, în background. Nimic nu anunța dezastrul. Am deschis ochii timidă, apoi, facebook-ul, curajoasă. Privirea mi-a căzut pe un post distribuit de un prieten, care anunța evenimentul. Inima mi-a început să bată, iar aerul, care mai devreme îl simțisem proaspăt, devenise încins și putred. Mirosea a cadavre în camera mea colorată, îmi răsunau în urechile odihnite țipetele de groază, îmi vedeau ochii trupuri acoperite de flăcări, îmi gândea mintea că organizatorii evenimentului vor putrezi în pușcărie, iar inima cerceta sufletele părinților ai căror copii nu au dormit acasă și care s-ar fi putut regăsi pe lista celor 17 corpuri  neidentificate.

Am dat plapuma la o parte, mi-am spălat fața și m-am privit în oglindă: aveam un chip schinomosit, plin de durere, iar ochii-mi erau umezi. Mi-am derulat pentru câteva secunde tot filmul din Clubul acela, adăugând tot felul de detalii macabre, asasinându-mi rațiunea nu cu sabia, ci cu un cuțit de uns untul pe pâine.

Apoi am început să mă întreb de ce atâtea victime, iar primul răspuns ejectat de mintea-mi tulburată a fost: Dumnezeu a vrut să-i pedepsească. Ce le trebuia lor clubăreală și rock și de ce trebuia să asculte melodia ”The day we die” și să invite moartea lângă ei? Întrebări și gânduri idioate, de parcă Dumnezeu ar fi dirigul care stă cu catalogul în mână, de parcă economia divină nu ar funcționa mult mai subtil, de parcă universul nu ar fi de fapt o hologramă creată de fiecare conștiință dincolo de spațiu și timp, de parcă realitatea nu ar fi o percepție în care trebuie să progresăm. Da, totul are legătură cu Dumnezeu! El e Regula de funcționare a lumii. Prin urmare, primim ceea ce merităm, în viața asta sau în cealaltă, dar cum Hristos vrea îndreptarea păcătosului, iar nu moartea lui, teoria mea eșuează lamentabil…

Apoi am spus STOP! Tragedia e cumplită fiindcă demonstrează fragilitatea vieții, dar și importanța ei ca dar. Totuși, pentru un fapt întâmplat, nu merită decât să reflectez, nu să mă consum. E un proverb chinezesc: ”Dacă ai o problemă pe care o poți rezolva, atunci nu-ți bate capul din cauza ei. Dacă nu o poți rezolva, atunci oricum nu-ți bate capul, că nu-ți folosește la nimic.”

Ne putem pune doliu la profilul de pe facebook, putem dona sânge (deși medicii au anunțat că nu mai e necesar), ne putem ruga pentru ei, însă nu trebuie să ne lăsăm târâți emoțional în tot acest iureș. Încetează să citești știri din oră în oră, nicidecum să nu deschizi televizorul, nu discuta despre circumstanțe, ipoteze ori scenarii. Păstrează-ți mintea și gândurile limpezi! Este absolut normal să fii solidar cu această tragedie colectivă, însă este momentul să-ți întărești inima, să nu-ți lași copiii să vadă tragedia și să-ți vezi de activitățile și planurile de week-end. Fiindcă… lumea nu stă în loc pentru nimeni, nici chiar pentru victimele din Club Colectiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>